(1) Pierderile fiscale înregistrate de un membru al grupului înainte de aplicarea sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit se recuperează, în conformitate cu prevederile art. 31, de către membrul respectiv, numai din profiturile impozabile ale acestuia.(2) Pierderile fiscale înregistrate de un membru al grupului în perioada aplicării sistemului de consolidare fiscală se recuperează din rezultatul fiscal consolidat al grupului.(2^1) În perioada aplicării sistemului de consolidare fiscală, rezultatul fiscal consolidat negativ înregistrat de grupul fiscal se recuperează în procent de 70% din rezultatul fiscal consolidat pozitiv al acestuia, potrivit art. 31. Recuperarea rezultatelor fiscale consolidate negative se efectuează în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit. (la 01-01-2024, Articolul 42^7, Capitolul IV^1, Titlul II a fost completat de Punctul 25., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) (3) În cazul desființării grupului fiscal după perioada prevăzută la art. 42^3 alin. (1), rezultatele fiscale consolidate negative, înregistrate și nerecuperate în perioada consolidării fiscale, se recuperează de către persoana juridică responsabilă în procent de 70% din rezultatul fiscal consolidat pozitiv al grupului, potrivit art. 31, pe perioada rămasă cuprinsă între anul înregistrării pierderii fiscale și limita celor 7 ani, respectiv 5 ani, după caz. (la 01-01-2024, Alineatul (3), Articolul 42^7, Capitolul IV^1, Titlul II a fost modificat de Punctul 26., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
Titlul II — Impozitul pe profit
Capitolul IV — ^1 Reguli privind consolidarea fiscală în domeniul impozitului pe profit
Codul Fiscal
Articolul 42^7
Reguli privind regimul pierderilor fiscale